
Creație și Conexiune: Explorând Ținutul Buzăul - Geoparc UNESCO
Între septembrie și decembrie 2024, Asociația Centrul de Artă Aluniș a desfășurat proiectul „Creație și Conexiune: Explorând Ținutul Buzăului – Geoparc UNESCO”, sprijinit de Loteria Română.
Scopul proiectului a fost promovarea patrimoniului cultural și natural al zonei Aluniș și implicarea comunității în evenimente culturale autentice.
Am organizat șase concerte cu artiști renumiți, printre care Mădălina Pavăl și Gabriel Bălașa, care au atras peste 600 de participanți.
„Festinul Gutuilor” a adus împreună localnici și turiști pentru două zile de gastronomie, ateliere pentru copii și povești despre tradițiile culinare.
Peste 90 de copii au participat la ateliere creative, descoperind tehnici tradiționale de pictură și meșteșuguri.
Expoziția de ceramică, țesături și obiecte tradiționale a atras peste 1.000 de vizitatori și a conectat publicul cu meșteșugarii locali.
Proiectul a consolidat identitatea comunitară și a stimulat economia locală prin promovarea producătorilor și artizanilor. Evenimentele au transformat satul Aluniș într-un spațiu cultural viu, unde tradiția s-a întâlnit cu arta contemporană. Pentru copii și tineri, proiectul a reprezentat o oportunitate de educație culturală și de conectare cu rădăcinile lor.
Parteneriatul cu Loteria Română a făcut posibilă realizarea acestui proiect de impact pentru comunitatea din Ținutul Buzăului.
Credem că aceste inițiative contribuie la un turism cultural sustenabil și la păstrarea vie a patrimoniului românesc.
Obiectivele proiectului
Obiectivele proiectului „Creație și Conexiune: Explorând Ținutul Buzăului – Geoparc UNESCO” pot fi rezumate astfel:
-
Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și natural al zonei Aluniș, parte a Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului.
-
Creșterea vizibilității regiunii prin evenimente culturale și materiale media.
-
Dezvoltarea turismului cultural sustenabil, respectuos față de tradiții și natură.
-
Consolidarea identității și coeziunii comunitare prin implicarea locuitorilor în activități culturale.

.jpeg)
Drumeție ghidată pe traseu tematic
-
experimente în teren și activități de observare a biodiversității/ laborator biologie în aer liber cu prelevare de mostre de apă, faună, viețuitoare din apă
.jpg)
Laborator bilogie și geologie
-
analize la microscop a mostrelor prelevate, discuții despre meseriile din STEAM (bilogie, chimie, medicină), experimente
.jpg)
Atelier de campare responsabilă
-
elemente esențiale despre campare (echipament, montaj) cât mai ales noțiuni de meteorologie, fizică și inginerie structurală , biologie și ecologie, chimie și tehnologie

Atelier de inovație pentru viitor
-
discuții deschise despre tehnologiile sustenabile.

Atelier de permacultură
-
noțiuni de biologie și ecologie (interacțiunea plantelor și animalelor într-un ecosistem permacultural, relațiile simbiotice dintre diverse specii, sustenabilitatea sistemului), chimie (compoziția solului și a substanțelor nutritive esențiale pentru plante, procesele chimice implicate în creșterea plantelor sănătoase)
.jpg)
Atelier de SUP
-
îmbinăm mișcarea fizică cu învățarea interdisciplinară (dinamica fluidelor, forțele implicate în vâslire etc)
